Iubiri din trecut

Iti mai aduci aminte de anii ce-au trecut?
De mangaierea dulce, de primul tau sarut?
De cantece de munte si corturi aliniate?
De soapte de iubire si nopti inseninate?

Iti mai aduci aminte de trenul de demult?
Si de peronul garii dintr-un oras pierdut?
Mai tii tu minte oare ca-n anii ce-au trecut,
Iubirea noastra pura prea tare ne-a durut?

Iti mai aduci aminte padurea ce fosnea?
Si raza de lumina ce-n noapte stralucea?
De soapte dragastoase si de privirea mea?
De zambete poznase, de-un vant ce suiera?

Iti amintesti de mine si de iubirea mea?
Ma mai pastrezi in ganduri, mai stii ce-a fost candva?
Ma mai visezi tu inca iubire din trecut?
In urma nu ramane decat raspunsul ... mut.

Enigme

De aseara ma tot chinui sa scriu ceva, dar de fiecare data scriu cate o jumatate de pagina si-apoi sterg pentru ca mi se pare ca nu are nici un sens ceea ce scriu.
Pentru ca oricat as vrea sa inteleg cum poate cineva sa stearga cu buretele intr-o secunda doi ani din viata sa, nu pot.
Ma gandesc ca poate a ajuns sa urasca persoana care i-a fost alaturi doi ani, dar de ce?
Numai prin ura imi pot explica lipsa unei reactii (de bun simt) la un mesaj de felicitare si nu pricep cum poti sa urasti pe cineva care nu ti-a facut nici un rau ba chiar a incercat sa faca bine?
Cum poti sa privesti cu lacrimi in ochi un maldar de bagaje asezate la usa?
Cum poti sa plangi tinand in brate persoana care n-ar fi vrut sa se termine acolo?
Cum poti sa lasi impresia ca ramai prieten dupa o relatie care nu a mers si careia i-ai pus punct, in conditiile in care cealalta persoana ti-a spus si ti-a aratat ca e capabila sa aiba o relatie de prietenie?
Cum poti sa o ajuti sa duca bagajele tot cu lacrimi in ochi si apoi sa stergi totul ca si cum n-ar fi existat niciodata?
Cum poti sa te minti si sa minti in asa hal?
Cum poti sa traiesti in aceeasi casa cu cineva timp de doi ani ca mai apoi sa-i vorbesti ca unui strain?
Cum poti sa "condamni" pe cineva care nu a facut altceva decat sa-ti respecte decizia?
Si cum pot eu sa-mi pun atat de multe intrebari in conditiile in care eu am fost cea care a spus "e decizia ta si eu nu pot decat sa o respect"?
Eu cred ca a avea o relatie cu cineva nu inseamna doar sa ceri sau sa astepti sa primesti asa cum nu cred ca trebuie sa oferi doar in schimbul a ceva.
Si mai cred ca cei care au avut o relatie la un moment dat pot ramane prieteni, pot sa-si vorbeasca in continuare si sa pastreze legatura, dar in conditiile in care amandoi vor sa faca asta, nu doar o spun, pentru ca suna matur.
Asa cum mi-a placut intotdeauna sa spun, o relatie nu e decat o caruta cu doi boi care trebuie sa traga in acelasi sens, altfel ... caruta ajunge in sant.
Mi s-a reprosat ca pentru mine o relatie (la modul general) e ca o anagrama pe care o dezleg dupa care trec mai departe, dar nu eu am fost cea care i-a pus punct.
Mi s-a mai spus ca eu am avut un target in relatia asta ... oare nu toate relatiile au un target? Si nu ma refer aici la o "aventura" desi pana la urma si aceea are targetul ei.
Mi-e greu sa privesc o relatie de doi ani ca pe o aventura si neprivind-o asa ... nu pot sa nu ma intreb ... oare nu orice relatie are un target? Oare nu faci orice pentru a-ti atinge "targetul" atunci cand iti doresti ceva?
Ca nu poti intotdeauna? E foarte adevarat, dar asta nu inseamna ca "targetul" nu exista.
Probabil ca dupa toate intrebarile pe care mi le-am pus aici o sa spuneti ca as accepta sa o iau de la capat ... :) nu, n-as mai lua-o de la capat, doar mi-as dori sa primesc niste raspunsuri din care sa inteleg ceva.
Sau asa cum spune un prieten, poate ar fi cazul sa nu-mi mai bat capul si sa le iau mai usor pe toate :)

Petale de amintiri …

Mi-as dori o vacanta printre toate amintirile frumoase din viata mea si sunt multe. De fiecare data cand sunt pe punctul de a-mi scufunda corabiile parca e un facut si imi revin in minte momentele frumoase ale vietii mele de pana acum.
Fara sa-mi dau seama, lacrimile care-mi aluneca pe obraji se usuca si in locul lor apare un zambet nostalgic si o stare de visare imi incalzeste sufletul, poate e rau, dar intr-un fel toate amintirile astea imi dau puterea sa merg mai departe pentru ca-mi spun “daca s-a putut atunci, inseamna ca nu cer imposibilul”.
Sigur, se spune ca nu e bine sa traiesti in trecut, parerea mea? E bine absolut orice te face sa te simti mai bine. Cine hotaraste ce e bine si ce e rau? Cine spune ca e normal sau nu? Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa hotarasca, fara sa le permita celorlalti sa-l judece.
Si cea mai dulce amintire a mea este copilaria, traita pe meleaguri ardelenesti. Acolo am invatat ca prietenii nu trebuie sa fie la un pas de tine ca sa-ti fie prieteni, ma intorc cu drag de cate ori am ocazia si de fiecare data primirea e aceeasi, ca si cum n-as fi plecat niciodata sau ca si cum as fi fost plecata doar in vacanta …
Acolo mi-am trait adolescenta “rebela”, fugind pe geamul camerei atunci cand eram pedepsita si crezand, in copilaria mea, ca nimeni nu stie …
Acolo am trait prima “indragosteala”, era mai mare cu trei ani, blond cu ochii albastrii si cel mai important la vremea aceea … canta la chitara :)... acum … insurat cu 3 copii si simpatic in felul lui...
Acolo radeam cu pofta si ma simteam libera sa fac ce vreau, libera sa spun ce gandesc, libera sa plang daca am chef, limitele imi erau impuse numai de bunul simt cultivat de faptul ca faceam parte dintr-o familie in care era un preot si un dascal (la biserica mica de pe deal unde trandafirii erau de toate culorile iar petalele lor erau stralucitoare pentru ca razele soarelui incercau sa evapore roua asternuta dimineata) …
Acolo iarba mirosea a verde crud, iar dimineata imi placea sa merg desculta pe "rozor" si sa-mi "balacesc" talpile in roua umeda si rece ...
Acolo dormeam pana la 2 dupa amiaza, si duminica ... ei, duminica dormeam atat de "frumos" inca le era mila sa ma trezeasca sa merg la biserica si alergam intr-un suflet pe la 10 jumatate sa mai prind macar liturghia (fara sa-mi impuna nimeni) …
Acolo lemnele care trosneau in soba sunau altfel, ca o melodie …
Acolo aerul avea un miros placut de proaspat …
Acolo linistea noptii era tulburata de glasuri de copii, de rasete si de “cine nu e gata il iau cu lopata”…
Acolo ma simteam ACASA …
Acolo e un colt din sufletul meu pe care nu vreau sa-l uit niciodata …
Nu mi-ar ajunge spatiul, si nu m-as satura niciodata sa povestesc despre acel loc in care ma regaseam de fiecare data si care “imi incarca bateriile”, dar am sa ma opresc aici pentru ca amintirile … dor uneori :)

In cautarea ta - candva

Ma ratacesc acum printre copaci uscati,
Merg pe carari de munte si pasi-mi incurcati,
Nu mai gasesc nimic din ce a fost candva,
Si ratacesc aiurea dupa iubirea ta.

Cand ma trezesc in noapte te strig in mintea mea,
Te caut printre perne, tanjind atingerea
Si visul se destrama, de parca nici n-a fost
Iar ratacesc aiurea si n-are nici un rost.

Copacii ce odata ne tainuiau iubirea,
Sunt numai crengi uscate si striga despartirea,
Cararile de munte ce pasii ni-i purtau
Se-amesteca intruna, pe unde ne duceau?

Chiar luna ce veghease la primul meu sarut,
Se-ascunde-n seara asta, nu pot sa nu te uit.
A mai ramas doar harta cararii de demult,
Ca ultimul meu martor, dar ... si-asta s-a cam rupt.

Suflete 02.02.1997

Sufletul meu ti-l daruiesc tie
Fara sa ma gandesc ca-mi trebuie si mie,
Gandurile mele ti le inchin icoana,
Fara sa simt a vietii mele goana.

Tineretea mea s-a stins odata cu tine,
Iar amintirea ei mai doare inca-n mine.
Sufletul meu ravneste impacarea,
Gandul meu ... mai spera inca marea.

Dragostea mea n-a murit odata cu tine
Doar gandurile mele se zvarcolesc in mine,
Iubirea ta ... o simt ca n-a murit,
Orgoliul tau e-un zid nemarginit.

Cand caramida prima va cadea
Te vei trezi din nou in calea mea si ...
"Am gresit!" va fi deviza ta
Si te-a iertat din nou inima mea.

Poate am fi mai buni daca ………

Daca ne-am privi in oglinda inainte sa aratam cu degetul spre cineva,
Daca ne-am pune doar pentru 1 minut in locul interlocutorului,
Daca am asculta ceea ce ne spun cei din jur fara sa ne limitam la simtul auzului,
Daca am face mai mult ceea ce simtim decat ceea ce trebuie,
Daca ne-am arata sentimentele fara sa ne fie teama ca ne calcam in picioare,
Daca ne-am expune simtamintele fara sa ne fie teama ca vom fi ridiculizati,
Poate am fi mai buni daca am fi noi insine indiferent de imprejurari si interlocutori
Poate in felul acesta simplist, fara sa ne complicam existenta, si asa mult prea complicata de situatii, reguli, scari de valori, persoane care cred ca sunt mai bune decat altele doar pentru ca viata a fost mai darnica, persoane care improasca noroi in stanga si in dreapta doar pentru ca asa da bine si doar pentru ca e mai bine sa fii zbir, lipsit de orice sentiment si respect fata de ceilalti decat sa te comporti omeneste si oamenii sa iti vada sufletul.
Poate am fi mai buni daca ne-am intoarce din cand in cand la copilul din noi bucurandu-ne in felul nostru de o banala acadea pe care ne-am cumparat-o din banii nostri.
Poate am fi mai buni daca ne-am rezerva in fiecare zi cate 5 minute pentru noi, pentru a ne uita in oglinda si a ne autocomplimenta, pentru a citi un paragraf dintr-o carte preferata, pentru a asculta melodia care ne face sa ne simtim bine in orice conditii, poate am fi cu-adevarat mai buni daca am invata sa ne pretuim pe noi insine si pe cei din jur si poate relatiile noastre ar fi altele daca atunci cand cineva a realizat cev mai mult decat noi, l-am felicita din tot sufletul, iar atunci cand ar avea un esec, l-am sustine si l-am incuraja cu toate argumentele de care suntem capabili si oamenii sunt capabili de multe.
Trebuie doar sa te opresti o secunda si sa privesti in interiorul tau, sa-ti asculti pentru un minut ingerul si demonul ce creaza eul.
Oare chiar nu avem o secunda dintr-o zi sa ne ascultam pe noi insine? Sa ne bucuram de … nimic? Sa ne comportam ca niste copii care vad prima oara zapada, marea, cerul, soarele sau papusa/masinuta mult dorita asezata la vedere sub brad de un mos craciun venit de undeva de la pol in timp ca dormim.
Sunt visatoare? Poate!
Sunt romantica? Sigur!
Mai cred si mai sper inca la o iubire care sa-mi mangaie sufletul si care sa ma faca sa alerg acasa de la birou? Poate!
Mai cred si mai sper intr-un loc de munca unde sa fiu apreciata nu numai certata indiferent daca am facut bine sau nu? Poate!
Si da, cred cu tarie ca putem fi mai buni cu un minim de efort.
O sa-mi spuneti probabil ca sunt persoane care sunt rele prin definitie, ca asa sunt si nu pot fi schimbate si v-as intreba in soapta “ati vazut padure fara uscaturi?”. Problema noastra e ca fara sa vrem ne-am transformat in uscaturi, motive? Nu sunt eu in masura sa le judec, dar sunt sigura ca fiecare si le stie pe-ale lui, pornind de la o papusa mult dorita pe care a primit-o prietena cea mai buna in loc sa o primim noi si teminand cu ghinionul de a intalni o persoana care ne-a calcat in picioare indiferent de conjunctura, sau poate si mai grav o cearta cu Dumnezeu care ne-a luat cele mai dragi persoane, aruncadu-ne in ghearele nemiloase ale necunoscutului la o varsta la care nu eram pregatiti sa ne luam viata in piept (vorbesc prostii! Nu exista o varsta la care sa fi pregatit sa-i pierzi pe cei dragi) si nu cred ca exista cineva care sa nu se fi certat cel putin o data cu Dumnezeu, oricare ar fi acel Dumnezeu.
O sa-mi spuneti ca tind spre o lume perfecta, nu, perfectiunea e ca fericirea dureaza mai putin de o secunda si este cat se poate de interpretabila in functie de individ. Ca duc discutia la extrem, poate, pana la urma sunt balanta si extremele sunt “punctul meu forte”, dar hai sa facem un exercitiu …
Hai sa incercam … ce avem de pierdut? Cel mult cele 5 minute dedicate noua si, mergand la o alta extrema de egoism de aceasta data, atata vreme cat ni le dedicam noua, sunt ale noastre si pentru noi nimic nu poate fi pierdut, cu atat mai putin timpul.
Ce avem de castigat? Ce-ati zice de oameni care s-ar cunoaste mai bine pe ei insisi si aproape automat ar stii sa se prezinte celorlati asa cum sunt? Ce-ati zice de incredere, in noi insine si apoi de increderea celorlati? Ce-ati zice de noi insine? Ce-ati zice de prieteni, de respect de zambete din partea unor persoane absolute necunoscute? Ce-ati zice de a darui atat cat putem primi si de a primi atat cat putem sa luam, ca sa parafrazez o melodie care-mi place?
Va provoc sa incercam sa fim mai buni, mai atenti si mai impacati cu noi si cu ceilalti!