Dupa 20 Decembrie 2010, 9:35

Luni 20 decembrie 2010 s-a nascut o minune ...... minunea se numeste Maria Cristina si este fetita prietenilor mei.

Veti spune ca orice copil este o minune si chiar daca, la modul general, va dau dreptate, Mariuca (asa cum ii spune mami), sau Cristina/Maria (cum o nimereste tati :-) ) sau Chitina/Mania cum ii spune Ale (minunea ceva mai mare a familiei) este o MINUNE MINUNATA :) (s-o credeti voi ca-i pleonasm).

O sa-mi permit sa o numesc minunea NOASTRA, a tuturor celor care au avut ocazia sa o cunoasca pana acum si a tuturor celor care o vor cunoaste de acum incolo.

Nu e primul copil pe care il tin in brate, acum cateva luni o tineam in brate pe Erika (fetita altor prieteni), iar acum 2 ani si 9 luni il tineam in "blate" pe Alexandru, dar imi era teama. Imi era teama pentru ca toti imi spuneau: "tine-i capul", "ai grija sa nu se sufoce", "tine-l pe umar dupa ce termina de mancat" etc. Si Ale nu era prima minune pe care o tineam in brate, dar .......... ma uitam ingrozita cand mami il spala in chiuveta de spital ......... si eram realmente terorizata ca l-ar putea scapa, sau ca eu nu as putea sa-l tin in brate asa cum trebuia.

Minunea Maria si-a facut aparitia in pantecele mamei, exact atunci cand nimeni nu se astepta si ... Minunea Maria a uimit-o chiar si pe doctorita, in momentul in care a venit pe lume, pentru ca, Mariuca, a avut o perioada dificila, in burtica mamei, o perioada in care parea ca nu se dezvolta, o perioada in care mami, desi speriata, se ruga la Dumnezeu sa fie bine si ..... pana la urma a fost si mai ales va fi.
Mariuca nu a avut lichid amniotic si, din cate am citit, lichidul cu pricina, este de fapt "universul" in care se dezvolta bebelusul sanatos, dar Mariuca si mami s-au incapatanat sa fie bine si pe 20 decembrie 2010, ora 9:35, la 38 de saptamani, Minunea Mariuca Cristina respira pentru prima oara, in afara burticii mamei. Avea 46 cm si 2590 g iar eu o tineam in brate la doar cateva ore dupa nastere, fara nici o urma de teama, ci doar cu o emotie puternica ce-mi facea sufletul sa tresara (multumesc mami si tati pentru aceasta onoare).
Noaptea trecuta am petrecut-o alaturi de mami si de Minunea NOASTRA, intr-o rezerva a unui spital din Bucuresti si am descoperit ca Maria Cristina nu plange :) scanceste incetisor sau ...."chitaie ca un soricel" (asa cum imi place mie sa spun), nu a spus nici "pâs" cand am schimbat-o prima data sau cand i-am facut masaj cu ulei (desi probabil, am chinuit-o putin, fara sa vreau). Ochisorii laptosi se deschid mari si "chit-chit-ul" se aude in surdina, dar nu de suparare.
Azi-noapte am descoperit ca Mariucai nu-i place intunericul si, cand i-am demonstrat lui mami, am zambit amandoua, iar azi am mai descoperit ca atunci cand sughita ... ii trece repede (daca stai intinsa pe pat si o tii pe piept intr-o parte).

Astazi Minunea Maria Cristina si mami au ajuns acasa la tati si la Ale si astazi, cu doar cateva ore inaintea Ajunului, Minunea Maria Cristina a mancat prima oara de la mami :). Asa ca .......

Mami ... asa cum a zis si doamna doctor, ce-a fost ... a fost, iar Minunea ta recupereaza repede si bine.

Ah! si mi-a placut cum a spus doamna doctor (asta asa ca sa ramana pentru posteritate) "un copil care respira singur si se dezvolta singur, dupa ce a iesit din burtica, nu mai ridica problema de "urmari"" (recunoaste, ca a fost ceva de genul asta - aveam si eu emotii, ce vrei).

Minunea VOASTRA va fi bine, sanatoasa si fericita, norocoasa si implinita :) si chiar cred asta.

Mami si Tati ... Multumesc ca mi-ati permis sa fiu alaturi de voi in momentele de ingrijorare si de bucurie :)

Sa va traiasca minunea Maria Cristina si sa ne bucuram cu totii alaturi de voi.

23.12.2010, 23:16