Dansam pentru ca Andreea sa Danseze din nou

Ea este Andreea- o dulceata de fata, un suflet ales si cald, un om care iubeste dansul. Andreea a dansat si a invatat o multime de copii sa danseze. Probabil ca, in sufletul ei, danseaza si pe patul de spital unde a ajuns in urma accidentului de masina a carei victima a fost exact in Ajunul Craciunului.

Andreea si-a dorit sa traiasca. De la 3% sanse de supravietuire, astazi este constienta si cu dorinta mare de a se recupera . Ac...easta lupta se pare ca a fost miraculos castigata. Organele vitale s-au stabilizat pe rand desi raman cu serioase sechele, la care se adauga multiple fracturi, imobilizare, interventii chirurgicale, recuperare fizica.

Noi ne dorim ca Andreea sa danseze din nou, sa se intoarca la copiii de care intreaba fara incetare. Ne dorim sa ne bucuram sufletele cu prezenta ei. Pentru asta ne adunam pe data de 30 ianuarie sa facem ce stim noi mai bine- sa dansam. Sa dansam pentru voi, toti cei care vreti sa puneti o caramida, mai mare sau mai mica, dupa putinta, la recuperarea ei. Sa va invatam si pe voi putin din magia a ceea ce ea ne-a ajutat sa imprastiem in lume.

Dincolo de rugaciunile noastre, de dragostea si entuziasmul pe care i-l trimitem, familia ei are nevoie de sprijin financiar pentru lunga perioada de recuperare, pentru interventiile chirurgicale, pentru medicamente. Atunci cand suntem multi efortul individual nu este mare, dar rezultatul este maret.

Veniti sa petrecem doua ore agreabile in care veti vedea showuri de dans sportiv, dans modern si multe alte surprize, in care veti dansa si veti cunoaste oameni minunati; faceti CEVA intr-o dupa-amiaza in care ati putea irosi timpul nesemnificativ. Beneficiile sunt reciproce.

Spectacolul va avea loc precum am spus in data de 30 ianuarie , la Daimon Club vizavi de sala Polivalenta din Bucuresti incepand cu ora 15.

Intrarea este libera , toate donatiile dumneavoastra intrand in conturile deschise pentru intrajutorarea Andreei.

Din dorinta de a fi langa Andreea prin toate formele si a o ajuta sa revina cat mai repede intre noi si sa danseze cu noi impreuna cu parintii Andreei si Clubul Dan's Discovery am deschis urmatoarele conturi pentru cei care vor sa contribuie la refacerea si recuperarea Andreei .

RO58RNCB0775033037570002 EUR
RO85RNCB0775033037570001 ROL
RO31RNCB0775033037570003 USD

TITULAR DE CONT Gheorghiu Elena

Va multumim pentru bunavointa .

Inceput de 2011 si oarecum un comentariu la "Dor de Dans. Dor de Daniel"

N-am avut putere si nu am putere sa spun ce s-a intamplat la finele anului 2010, atunci cand majoritatea oamenilor se pregateau cu voie buna de sarbatori asa ca am sa trec direct la ceea ce am simtit la trecerea dintre ani:

Da, a trecut 2010 ... un final de 2010 plin de amaraciune si de lacrimi ... pe 31 decembrie am zacut. Posturile de televiziune isi faceau reclama, care mai de care, cu programul pregatit pentru noaptea de revelion.

Sufletul meu in schimb era greu iar mintea incerca sa-mi spuna in cuvinte ceea ce simt ... "si ce daca e revelionul, eu nu am chef de nimic, tocmai m-am despartit de o persoana draga mie si ma rog in fiecare ora pentru o alta persoana, la fel de draga ... ce naiba imi poate aduce 2011 cand 2010 mi-a luat unul din oamenii care m-a ajutat sa incep din nou sa dansez".

Era ora 19:00 cand ceva din interior m-a facut sa ma dau jos din pat, nu aveam nici un program pregatit pentru acea seara si cu toate astea acel ceva care m-a dat jos din pat m-a facut sa-mi spun "in seara asta, voi dansa! Voi dansa pentru Daniel! Voi dansa pentru ca dansul ne-a facut cunostinta, el antrenor, eu eleva ... stangace, ciufuta si incapatanata uneori" si in cateva minute mi-am schimbat pijamaua cu o fusta de blugi si o bluza si m-am incaltat hotarata cu sandalele de salsa. Am incarcat lista winamp-ului cu muzica de la scoala, am dat muzica tare (cat sa nu sparg geamurile) si am dansat, am dansat salsa si cha-cha, am dansat tango si vals, am dansat samba, jive si merengue am dansat pana cand am simtit ca nu mai pot.
Am dansat de una singura pentru si cu Daniel si Andreea in suflet si in minte.
Mi-am amintit de Daniel, calm, linistit, intelegator, consolandu-ma de fiecare data cand partenerul meu de dans ma scotea din minti si mi-am amintit de unul din antrenamentele in care Andreea a scos sufletul din noi spunandu-ne intr-una "hai ca puteti, se vede pe voi ca puteti mai mult!".
La multi ani Daniel!
La multi ani Andreea!
Visez cu ochii deschisi la ziua in care Andreea va reveni la scoala si ne va da inca o lectie de data aceasta de putere si vointa.

Doamne ajuta sa avem un an mai bun!

PS Daniel, stiu ca vei fi cu ochii pe noi de-acolo de sus de unde esti.

Dupa 20 Decembrie 2010, 9:35

Luni 20 decembrie 2010 s-a nascut o minune ...... minunea se numeste Maria Cristina si este fetita prietenilor mei.

Veti spune ca orice copil este o minune si chiar daca, la modul general, va dau dreptate, Mariuca (asa cum ii spune mami), sau Cristina/Maria (cum o nimereste tati :-) ) sau Chitina/Mania cum ii spune Ale (minunea ceva mai mare a familiei) este o MINUNE MINUNATA :) (s-o credeti voi ca-i pleonasm).

O sa-mi permit sa o numesc minunea NOASTRA, a tuturor celor care au avut ocazia sa o cunoasca pana acum si a tuturor celor care o vor cunoaste de acum incolo.

Nu e primul copil pe care il tin in brate, acum cateva luni o tineam in brate pe Erika (fetita altor prieteni), iar acum 2 ani si 9 luni il tineam in "blate" pe Alexandru, dar imi era teama. Imi era teama pentru ca toti imi spuneau: "tine-i capul", "ai grija sa nu se sufoce", "tine-l pe umar dupa ce termina de mancat" etc. Si Ale nu era prima minune pe care o tineam in brate, dar .......... ma uitam ingrozita cand mami il spala in chiuveta de spital ......... si eram realmente terorizata ca l-ar putea scapa, sau ca eu nu as putea sa-l tin in brate asa cum trebuia.

Minunea Maria si-a facut aparitia in pantecele mamei, exact atunci cand nimeni nu se astepta si ... Minunea Maria a uimit-o chiar si pe doctorita, in momentul in care a venit pe lume, pentru ca, Mariuca, a avut o perioada dificila, in burtica mamei, o perioada in care parea ca nu se dezvolta, o perioada in care mami, desi speriata, se ruga la Dumnezeu sa fie bine si ..... pana la urma a fost si mai ales va fi.
Mariuca nu a avut lichid amniotic si, din cate am citit, lichidul cu pricina, este de fapt "universul" in care se dezvolta bebelusul sanatos, dar Mariuca si mami s-au incapatanat sa fie bine si pe 20 decembrie 2010, ora 9:35, la 38 de saptamani, Minunea Mariuca Cristina respira pentru prima oara, in afara burticii mamei. Avea 46 cm si 2590 g iar eu o tineam in brate la doar cateva ore dupa nastere, fara nici o urma de teama, ci doar cu o emotie puternica ce-mi facea sufletul sa tresara (multumesc mami si tati pentru aceasta onoare).
Noaptea trecuta am petrecut-o alaturi de mami si de Minunea NOASTRA, intr-o rezerva a unui spital din Bucuresti si am descoperit ca Maria Cristina nu plange :) scanceste incetisor sau ...."chitaie ca un soricel" (asa cum imi place mie sa spun), nu a spus nici "pâs" cand am schimbat-o prima data sau cand i-am facut masaj cu ulei (desi probabil, am chinuit-o putin, fara sa vreau). Ochisorii laptosi se deschid mari si "chit-chit-ul" se aude in surdina, dar nu de suparare.
Azi-noapte am descoperit ca Mariucai nu-i place intunericul si, cand i-am demonstrat lui mami, am zambit amandoua, iar azi am mai descoperit ca atunci cand sughita ... ii trece repede (daca stai intinsa pe pat si o tii pe piept intr-o parte).

Astazi Minunea Maria Cristina si mami au ajuns acasa la tati si la Ale si astazi, cu doar cateva ore inaintea Ajunului, Minunea Maria Cristina a mancat prima oara de la mami :). Asa ca .......

Mami ... asa cum a zis si doamna doctor, ce-a fost ... a fost, iar Minunea ta recupereaza repede si bine.

Ah! si mi-a placut cum a spus doamna doctor (asta asa ca sa ramana pentru posteritate) "un copil care respira singur si se dezvolta singur, dupa ce a iesit din burtica, nu mai ridica problema de "urmari"" (recunoaste, ca a fost ceva de genul asta - aveam si eu emotii, ce vrei).

Minunea VOASTRA va fi bine, sanatoasa si fericita, norocoasa si implinita :) si chiar cred asta.

Mami si Tati ... Multumesc ca mi-ati permis sa fiu alaturi de voi in momentele de ingrijorare si de bucurie :)

Sa va traiasca minunea Maria Cristina si sa ne bucuram cu totii alaturi de voi.

23.12.2010, 23:16

Adunate ......

He, he, he! Am gasit o postare mai veche undeva .... in .... increngaturile internetului devenit din ce in ce mai prezent in vietile noastre.

"A pretinde ca suntem oameni maturi, dar a ne comporta ca niste copii, a pretinde ca ascultam dar nici macar sa nu auzim, a pretinde ca intelegem cand de fapt nu vrem decat sa ne impunem punctul de vedere.

Oare asta inseamna intelegere intre doi oameni? Asta inseamna sa fii prieten? Asta inseamna sa iti doresti pe cineva langa tine cu orice pret? Unde sunt verbele "a accepta", "a tolera", chiar "a iubi" pana la urma?
Si nu, un cui nu scoate un altul, un cui nu face decat sa adanceasca gaura primului si eventual sa il indoaie pe cel de-al doilea ... cu mai multe cuie nu am incercat, dar incercand sa imi imaginez nu-mi pot inchipui decat un egoism dus la extrem si nici o diferenta fata de "a calca pe cadavre".
A cere de la cineva mai mult decat poate el oferi la momentul ala nu il va aduce mai aproape, ba din contra, cu atat mai mult cu cat si unul si celalalt au niste situatii neincheiate inca .....
Ce-ar mai fi de spus?
Nu caut sa dovedesc nimic si nici nu cer nimic decat liniste, daca cei de langa mine nu mi-o pot da, incerc sa o obtin singura, izolandu-ma, intr-adevar, e destul de greu de inteles un astfel de moment, mai ales daca nu e insotit de o explicatie cat de cat logica, dar nu stiu ce sa spun si-atunci prefer sa tac, sa dispar fara nici un motiv, pentru ca altfel ar trebui sa mint, ar trebui sa gasesc o explicatie pe care nu o am, dar pe care celalalt o vrea.
Sunt o fire independenta si cat de cat pe picioarele mele, stiu ca e foarte greu de acceptat din partea unui barbat, diferenta e ca nu caut sa domin asa cum face barbatul, caut sprijin, intelegere si alinare .....
Sunt cine sunt si am devevenit cine sunt prin propriile-mi puteri si prin propria-mi munca, n-am sa accept sa fiu comandata, pentru ca nu sunt un robotel sau o marioneta care da bine in peisaj, dincolo de figura de copil, e si o femeie, o femeie care stie ce nu vrea, o femeie care isi doreste sa iubeasca si sa fie iubita normal, nu la modul bolnav, obsesiv, animalic, nu cu hei-rup-ul pentru ca acum vrea el si nu asa pentru ca asa vrea el.
Poate ca am o personalitate puternica, poate ca gresesc, nu sustin ca eu am dreptate, asa cum nu spun ca eu sunt desteapta si restul lumii proasta, am rabdare sa ascult si pot sa comentez, atata vreme cat mi se permite, cand nu, ma retrag pentru totdeauna ....."

..........

Cand noaptea mea de jale se va schimba in zori,
Cand luna cea stinghera se va ascunde-n nori,
Cand gandurile mele te vor privi din nou,
Vei sti ca pentru mine incepe un drum nou.

Iubiri de mult apuse uitarii le voi da,
Ma voi hrani cu visul de-a fi din nou a ta,
Te voi purta in suflet, cu mine, de vei vrea
Si setea mi-o va stinge doar sarutarea ta.

Cand ura si iubirea se vor privi in ochi,
Cand apa si pamantul vor descanta deochi,
Cand dragostea si ciuda se vor imbratisa,
Vei sti ca doar prin tine voi respira asa.

Imbratisarea noastra va fi cum n-a mai fost
Ma va hrani speranta iubirii cu un rost,
Ma va-nseta dorinta de-a te iubi din nou
Si-mi voi juca iubirea, pe-un pol, in cazinou.

Trecutul care te ajunge din urma sau iti mai da o sansa?

Probabil ca tuturor li s-a intamplat sa regaseasca in prezent trecutul mai mult sau mai putin indepartat, in forme cat se poate de banale, ciudate sau intamplatoare. Probabil ca toti simtim o anumita nostalgie si o anumita bucurie atunci cand se intampla asa, indiferent de motivele pentru care prezentul acelui moment a devenit trecutul prezentului.
Pe mine una, intamplarile de genul acesta (cum probabil am mai spus) ma fac sa merg mai departe si mi-e drag sa-mi vad trecutul in prezent, mor de curiozitate ce s-a intamplat in timpul trecut pana in prezent, si ma bucur de implinirile lui sau ma intristez din cauza necazurilor lui .
De cele mai multe ori, "intalnirea" e atat de fireasca si placuta incat te face sa te gandesti ca 1 - 2, 6 - 10 ani nu au insemnat nimic, ai facut atat de multe si de fapt .... nimic, te-ai schimbat, sau nu ..... te-ai maturizat sau din contra ai invatat sa privesti viata cu ochii unui copil, ai invatat sa iei lucrurile mai usor, ai invatat sa nu te mai bazezi pe nimeni decat pe propria-ti persoana sau cine mai stie ce descopera fiecare.
Parca totul pare mai usor si iti da un sentiment cald de confort si de ACASA oricat de putin a insemnat acel acasa in urma cu "n" ani.
Parca te exprimi mai usor si poti spune ceea ce gandesti fara sa te mai gandesti ca interlocutorul poate interpreta gresit si .... surpriza .... de data asta chiar el/ea e cea care pune intrebari pentru a-si lamuri eventualele nelamuriri. Pare si pari, pareti mai sinceri ca niciodata, fara ascunzisuri si fara teama de a nu spune/face ce "nu trebuie" pentru ca probabil nu va mai leaga nimic, desi va leaga atat de multe.....
Si, pentru ca se spune ca "everything happens for a reason", te asezi intr-un colt de suflet (vrand/nevrand), ca maimutica dintr-un poster celebru, si incepi sa despici firul in patru, de data asta nu pentru a vedea ce gandeste celalalt sau ce intentii are, de data asta ... pentru a intelege, "de ce?", de ce ingerul sau demonul ti-au adus trecutul in prezent, care e "reason-ul" pentru care s-a intamplat asa? Si de ce acum? Acum cand esti sau nu impacat cu tine insuti. Oare ingerul sau demonul au avut un scop, sau pur si simplu au incurcat itele mult prea complicate pentru un om de rand si uneori chiar si pentru ei :)
Poate ca e doar o forma de a rezolva niste umbre care ti-au ramas ascunse in subconstient si carora nu le-ai dat importanta.
De data asta indiferent ce se poate intampla simti ca te poti bucura doar pentru ca se intampla si doar pentru ca el/ea sunt acolo ..... trecutul tau e in prezentul tau si culmea te face sa te simti bine :). Oare asta a lipsit prezentului de atunci? Intelegerea, interesul dezinteresat, cuvintele spuse nu doar pentru a fi spuse ....
Timpul ..... timpul cel care va deveni din nou trecut trebuie sa stie raspunsul la intrebarea aceasta :) nu-i asa?


P.S. Cititi cuvintele fara a le transforma intr-o oarecare dorinta ascunsa a mea sau a trecutului din prezent :P

Cel mai mare dusman al omului

Se intampla cateodata sa cunosti pe cineva si sa spui in gandul tau ca l-ai prins pe Dumnezeu de un picior si datorita acestui gand sa nu mai dai atentie faptelor, cuvintelor, gesturilor care te deranjeaza.
Din acel moment esti pierdut, pentru ca mintea ta incepe sa teasa o intreaga imagine "perfecta" a celuilalt, iar cand apar scapari ...."ei, nimeni nu-i perfect, toti avem scapari!". DA, dar ce mama naibii, ca tu ai "creat" perfectiunea, fara sa accepti defectele, fara sa le vezi macar, ce sa mai discutam de acel semn de intrebare care ar fi trebuit sa apara la primul semn care nu ti-a convenit, mai mult decat atat, "perfectiunea" nu are scapari. Si te afunzi, te afunzi din ce in ce mai mult in aceasta minciuna sfruntata, nu vezi decat ce iti convine si negi cu tarie ceea ce e evident neplacut si inacceptabil. Incerci in disperare sa gasesti scuze in momentul in care respectiva persoana sare calul atat de evident, incat te izbeste in moalele capului si cautand scuze ...... uiti de fapt ca nu e ceea ce cauti, ca nu e ceea ce iti doresti, ca nu sunteti pe aceeasi lungime de unda, ca nu e nici pe departe piciorul pe care l-ai crezut initial.
Se intampla inevitabilul, persoana pe care o credeai "Dumnezeu" dispare intr-un fel sau altul din viata ta si incerci stangaci sa-ti reiei obiceiurile dinainte de acel moment. Cand chiar ai crezut ca lucrurile merg spre mai bine si ca viata ta dezechilibrata incepe sa capete un sens incomplet, dar acceptabil, te loveste din nou "traznetul". Ceva se  intampla si tot Universul tau se zdruncina din toate imbinarile, si asa subrezite .... si incerci disperat sa cauti ajutor ..... dar unde?
Prieteni? Hmmm "e aberant sa te doara, uita!", familie "lasa mama ca nu e nici prima nici ultima!" alti prieteni "oricum nu te merita!" si altii "hai mai ce naiba, esti cu mult deasupra nu-ti mai bate capul!" toate aceste replici teoretic ar trebui sa-ti mangaie orgoliul si sa te faca sa stergi cu buretele absolut tot ce simti si gandesti tu si poate chiar sa te ridici singur pe un piedestal, dar nu se intampla asa, pentru ca nu de asta ai nevoie in astfel de momente .... ai nevoie de cineva care sa te asculte, nu sa te laude, nu sa te ridice in slavi, nu sa te faca sa te simti bine pentru cateva secunde (atat cat dureaza sa spui propozitiile de mai sus).


Mi-a spus de curand cineva ca toata perioada asta de dupa o despartire, cu atat mai mult daca aparent nu a existat nici un motiv, sau din contra, au fost mult prea multe ca sa poti alege unul principal, e ca o perioada de doliu si trebuie sa te lasi sa treci prin fiecare etapa a ei, dar cum naiba poti sa faci asta fara sa ai parte de compatimirea celor din jur?
Nu cred ca stiu sa spun in cuvinte de ce ar avea nevoie cineva in astfel de momente, dar stiu ca te poti simti ingrozitor de singur chiar daca in permanenta esti inconjurat de oameni, stiu ca trebuie sa joci teatru pentru ca ceilalti sa nu-ti poata simti vulnerabilitatea si pentru a nu le da un motiv in plus sa profite si stiu ca poti sa te simti inferior doar pentru ca ai senzatia ca ceilalti nu inteleg si te considera slab, sau pentru ca simti ca nu te poti ridica la inaltimea asteptarilor lor.
Si pentru a nu stiu cata oara poate ca ceea ce tocmai am scris nu are nici o noima, dar pentru mine are.